Hey Hollywood, fuck that shit! Forget about old patterns, black and white mute films and fancy French attitude, movie stars and glamouros style!

Watch “Extremely Loud & Incredible Close”, pay attention to that blue eyed boy, laugh with him, cry with him, give him the Oscar and embrace the new paradigm!

The innocence of the signs, the story that will give meaning to life, your life.

Conquer your fears and you’ll meet your destiny. Find your story and the world will change for good.

Ne-am găsit pe twitter (@mihaiteodorescu & @amzolini), ne-am “recunoscut” și totul s-a legat firesc. El m-a sprijinit pe mine cu scrisul aici, eu l-am susținut pentru semimaratonul de la Barcelona. Duminică, 26 februarie 2012. Sănătoși să fim, pentru că urmează maratonul de la Roma!

Privind imaginea de mai jos văd un om victorios și fericit. De la București la Barcelona, via twitter. Felicitări, Mihai!

Eu am câștigat un prieten. Mulțumesc din inimă!

Inspirația vine alergând.

PS. This is the power of twitter!

De fiecare dată când am ajuns la o răscruce în viață am știu care e calea dreaptă, calea bună de urmat pentru împlinirea destinului. Știi de ce nu am urmat-o niciodată? Pentru că a fost prea grea, anevoioasă, plină de obstacole, încercări. Tot timpul am ales calea ușoară, largă, indulgentă și binevoitoare cu spiritul meu neputincios. Da…ăsta e adevărul meu…și iată-mă aici, acum. Obscur, arogant și fără credință.

Asta e confesiunea mea, după ce l-am cunoscut pe Iancu…în ce an a fost?
Iancu m-a privit lung, senin, cu înțelegere și mi-a spus cu un ton calm…

Dar asta e altă poveste.

Mulți Popești, Ionești și alte nume românești au plecat din satele și orașele României la Paris, Londra sau Berlin. Doar unul singur a răzbătut în universal: Brâncuși. Când acest personaj, născut în satul Hobița, a sosit la New York, în Manhattan, exclamația lui a fost esențială: Iată atelierul meu, iată grădina mea!

La centrul Pompidou din Paris, se află o clădire pe care scrie “Atelier Brancusi”. Fără diacritice.

Propun ca acest templu, acest spațiu sacru, să devină un loc de pelerinaj pentru fiecare român cu poftă de viață. Nu e obligatoriu să ai o epifanie când ajungi acolo, nu e nevoie de revelații care să-ți schimbe viața. Parcurgi drumul cu mașina, trenul sau avionul, vezi Parisul, vizitezi locul cu pricina și exclami: Iată atelierul lui Brâncuși!

Pentru că fac parte din acest online cu lucruri mărunte despre nimicurile vieții, pentru că avem nevoie de autoironie, pentru că nu pot să mă iau în serios prea mult, pentru că avem nevoie de joacă, pentru că vreau să fiu mai bun după momentele în care am fost rău, pentru că less is more nu e doar un slogan, pentru că îmi place să scriu și uneori am impresia că sunt inspirat, mi-a venit ideea să pun pe twitter o proză foarte foarte foarte scurtă, marcată cu un hashtag simplu: #twittlit

1. Ce stare de spirit ai acum?
Dor…
2. Care defect personal te deranjează cel mai mult?
Reacția la critici.
3. Care-i frica ta cea mai mare?
Frica de întrebarea asta.
4. Care e cea mai mare extravaganță din viața ta?
Espresso la cafenea, zilnic.
5. Pe cine admiri cel mai mult?
Pfff…
6. Care e cea mai mare împlinire din viața ta?
Am rămas “nevirusat”.
7. Ce ocupație preferată ai?
Scrisul, când am poftă de scris.
8. Unde ai vrea să trăiești?
Acasă.
9. Cum ai vrea să mori?
Cu dor.

1. Ce stare de spirit ai acum?
2. Care defect personal te deranjează cel mai mult?
3. Care-i frica ta cea mai mare?
4. Care e cea mai mare extravaganță din viața ta?
5. Pe cine admiri cel mai mult?
6. Care e cea mai mare împlinire din viața ta?
7. Ce ocupație preferată ai?
8. Unde ai vrea să trăiești?
9. Cum ai vrea să mori?