minimalism

Le roumain de Paris

amzolini — Mon, 20 Feb 2012 05:38:32 +0000

Mulți Popești, Ionești și alte nume românești au plecat din satele și orașele României la Paris, Londra sau Berlin. Doar unul singur a răzbătut în universal: Brâncuși. Când acest personaj, născut în satul Hobița, a sosit la New York, în Manhattan, exclamația lui a fost esențială: Iată atelierul meu, iată grădina mea!

La centrul Pompidou din Paris, se află o clădire pe care scrie “Atelier Brancusi”. Fără diacritice.

Propun ca acest templu, acest spațiu sacru, să devină un loc de pelerinaj pentru fiecare român cu poftă de viață. Nu e obligatoriu să ai o epifanie când ajungi acolo, nu e nevoie de revelații care să-ți schimbe viața. Parcurgi drumul cu mașina, trenul sau avionul, vezi Parisul, vizitezi locul cu pricina și exclami: Iată atelierul lui Brâncuși!

proză foarte foarte foarte scurtă

amzolini — Wed, 15 Feb 2012 04:50:49 +0000

Pentru că fac parte din acest online cu ~~lucruri mărunte despre nimicurile vieții~~, pentru că avem nevoie de autoironie, pentru că nu pot să mă iau în serios prea mult, pentru că avem nevoie de joacă, pentru că vreau să fiu mai bun după momentele în care am fost rău, pentru că less is more nu e doar un slogan, pentru că îmi place să scriu și uneori am impresia că sunt inspirat, mi-a venit ideea să pun pe twitter o proză foarte foarte foarte scurtă, marcată cu un hashtag simplu: #twittlit

Chestionarul lui amzolini

amzolini — Sat, 11 Feb 2012 16:30:49 +0000

1. Ce stare de spirit ai acum?
Dor…
2. Care defect personal te deranjează cel mai mult?
Reacția la critici.
3. Care-i frica ta cea mai mare?
Frica de întrebarea asta.
4. Care e cea mai mare extravaganță din viața ta?
Espresso la cafenea, zilnic.
5. Pe cine admiri cel mai mult?
Pfff…
6. Care e cea mai mare împlinire din viața ta?
Am rămas “nevirusat”.
7. Ce ocupație preferată ai?
Scrisul, când am poftă de scris.
8. Unde ai vrea să trăiești?
Acasă.
9. Cum ai vrea să mori?
Cu dor.

Chestionarul lui amzolini

amzolini — Thu, 09 Feb 2012 16:57:56 +0000

1. Ce stare de spirit ai acum?
2. Care defect personal te deranjează cel mai mult?
3. Care-i frica ta cea mai mare?
4. Care e cea mai mare extravaganță din viața ta?
5. Pe cine admiri cel mai mult?
6. Care e cea mai mare împlinire din viața ta?
7. Ce ocupație preferată ai?
8. Unde ai vrea să trăiești?
9. Cum ai vrea să mori?

“A Separation”

amzolini — Sun, 29 Jan 2012 06:55:17 +0000

Sau ce se întâmplă când femeia e ignorată, uitată, umilită. Ea, femeia, care pe afișul filmului e în prim plan, chiar dacă în timpul filmului ai impresia că el, bărbatul, joacă rolul principal. Și totuși, femeia apare providențial și salvează situația…dacă se mai poate salva ceva…
Sau ce se întâmplă când bunul simț nu mai există, societatea e schizoidă, într-o dictatură…(alege fiecare un adjectiv).
Nu am simțit niciodată după un film, o dorință atât de mare de a vorbi, de a spune ce simt, de a înjura, până la urmă…ce să mai înjur…mai bine tac…
Aș vrea să spun multe, să scriu un text memorabil, să punctez momentul cu un pasaj nemaipomenit, o chintesență a suferinței din film…Sunt furios și fără replică, îmi vine să dau cu pumnul și să fiu blând, în același timp…mai bine tac…
Mă scuzați, nu vreau să par grav sau prețios…

PS. Dacă filmul era în limba engleză, cu George Clooney & Charlize Theron în rolurile principale, cred că ar fi luat toate Oscarurile de pe pământ.

Însingurarea

amzolini — Tue, 24 Jan 2012 05:37:13 +0000

Minutele, în care așteptam să se încheie ora de fizică, de matematică sau chimie, le plătesc acum, în noaptea asta, cu toată însingurarea lumii. Orele pierdute în rând la butelie, prin 84-85, când puteam să joc barbut cu golanii sau să ies cu fetele la un film. Apropo de film, mă băteam cu țiganii la casă, pentru câteva bilete, să-l văd pe Elvis Presley sau Raj Capur. Ajungeam imediat la ghișeu, dar îmi era greu să ies din înghesuială. Țipam la golani să mă tragă afară, luam biletele în dinți și întindeam mâinile. Ieșeam de-acolo pe sus, purtat de mâinile altora. Era momentul meu de glorie.
Însingurarea nu are nimic bun în ea. Singurătatea face bine la suflet uneori, destul de rar, dar însingurarea e oribilă și duce la depresie, fără excepție.
Sunt momente în istorie când a fost depășită magistral.
Condamnații la închisoare, din motive politice, sunt poate cea mai bună dovadă a însingurării. Sunt oameni care au simțit însingurarea iremediabilă a vieții, în nopțile nesfârșite și reci din celulă, întrebându-se de ce destinul a hotărât așa pentru ei. Alții au căzut în genunchi, au plâns, au avut credință, și rugăciunile au fost ascultate. Unii au devenit martiri nerecunoscuți în calendarele bisericești.
Acolo, pe cruce, însingurarea a fost învinsă pentru totdeauna. Pare atât de departe expresia asta, o cruce care nu înseamnă nimic pentru oamenii timpului nostru, o poveste, o legendă, o plictiseală.
Dar mă ia dorul și încep să înțeleg. Mi-e dor de casa copilăriei de la țară…mi-e dor de grădina cu pruni…de cireșul ăla mic…făcea cireșe amare, mici, negre…mi-e dor de clopotele bisericilor și de țiganii de pe uliță, chiar dacă uneori mai trăgeam o bătaie cu ei…

Papini

amzolini — Thu, 19 Jan 2012 05:19:36 +0000

“Iar dacă, după ce m-ați ascultat, veți continua să credeți – în ciuda vorbelor mele – că sunt într-adevăr un om sfârșit, va trebui să recunoașteți că sunt sfârșit pentru că m-am apucat de prea multe lucruri, și că nu mai sunt nimic pentru că am vrut să fiu totul.”

Așa se încheie cartea lui Giovanni Papini, Un om sfârșit. Aveam 17 ani când am citit-o. Ce dracu să mai faci după…ce să mai faci…

Ayrton Senna

amzolini — Thu, 19 Jan 2012 05:11:36 +0000

“If Ayrton Senna were a one-in-a-lifetime driver, we’d be lucky. The reality is that we might never again have a world champion made up of such a precise blend of brilliance and contradiction.” (Autosport Legends)

La o șuetă

amzolini — Thu, 19 Jan 2012 04:42:00 +0000

Arsenie Boca, Emil Cioran și înțeleptul Brâncuși. Acolo e taina inițierii.

Și eu am idei

amzolini — Wed, 18 Jan 2012 04:28:40 +0000

Twitter – incomensurabila nevoie de comunicare. Fiecare participant activ pare să spună: și eu sunt aici, și eu am ceva de spus, și eu am sentimente și vreau să fiu auzit și înțeles și apreciat, și eu am idei, și eu sunt interesant.
Acum, azi, la ora asta de maximă audiență, am să vă transmit ceva și vreau atenția voastră – așa pare să zică fiecare persoană activă în acest online încă neclar. Desigur, unele persoane devin personaje, își împlinesc destinul în fața noastră. Dar dincolo de notorietate, rămâne această dorință de a ne face auziți, înțeleși, apreciați. Uneori, interacționează spiritele și sar scântei sau sclipește cerul nocturn. Alteori e o tristețe liniștită. Bășcălia e omniprezentă. Senzațiile și sentimentele sunt amestecate. Orgoliile – prea mari în comparație cu ideile mici aruncate audienței.
Cred că un pas mic dincolo de ego ar fi nemaipomenit de binefăcător. Și, vă rog frumos, fără idoli, fără “icoane”.